Efectul Seeliger şi opoziţia planetei Saturn

Este o seară senină de vară iar stele au început să apară timid pe boltă. Pe măsură ce siluetele se contopesc în crepuscul, albastrul cerului începe să devină tot mai negru. Cortina firmamentului se deschide, permiţându-ne accesul la scena cosmică, iar actorii, încep să apară, unul câte unul. Stelele mai strălucitoare şi planetele par a ne face cu ochiul, chemându-ne pentru a le observa.

Pasionaţii de astronomie, ştiu când să-şi aleagă timpul cel mai propice observaţiilor asupra planetelor sau asteroizilor în funcţie de momentul opoziţiei sau cel al elongaţiei maxime. Elongaţia desemnează îndepărtarea aparentă (unghiulară) a unui corp faţă de Soare, în raport cu un observator terestru. Avem astfel un unghi cu vârful aflat pe Pământ iar laturile îndreptate, una spre Soare, iar cealaltă spre corpul respectiv.

O elongaţie maximă înseamnă că acel corp se află la cea mai mare depărtare (unghiulară) faţă de Soare, aşa cum s-ar vedea pe bolta cerească, noi fiind pe Pământ. În cazul planetelor mai îndepărtate de Soare decât Pământul, elongaţia acesta maximă poartă denumirea de opoziţie. Privind deasupra planului său orbital, corpul se află în partea opusă Soarelui.

Primul efect al opoziţiei constă în perioada de vizibilitate a corpului pe cer, ce va fi maximă (toată noaptea). Astrul nostru va răsări în preajma apusului, va fi în meridian (înălţimea maximă pe cer) la miezul nopţii, şi va apune la răsăritul Soarelui. În nici o altă zi din an, planeta (sau asteroidul) nu va sta atât de mult pe cerul nocturn.

Al doi-lea efect intrinsec, este acela al apropierii maxime de Terra. În preajma opoziţiei (+/- o săptămână) distanţa corp-Pământ este minimă, iar diametrul aparent al planetei va fi maxim.

Opoziţia mai are un efect, ce vine să-i întregească importanţa. Este aşa numitul efect al opoziţiei, sau efectul Seeliger. În ce constă acest efect ? Ei bine, în momentul opoziţiei, pentru câteva zile, sau ore, în funcţie de distanţa obiectului, umbrele formate până atunci pe suprafaţa sa, dispar. Scăzând suma tuturor acelor umbre rezultă o suprafaţă reflectorizantă maximizată, şi, implicit o strălucire mai mare.

Imagine

Acest efect, creşterea bruscă a luminozităţii inelelor planetei Saturn (aflată la opoziţie), a fost observat de către astronomul german Hugo von Seeliger în anul 1887. Efectul se explică dacă ne imaginăm inelele formate din particule ce au umbre. La opoziţie acele umbre dispar, iar zonele aflate mai până atunci în umbră ajung să contribuie şi ele la strălucirea generală a obiectului, în cazul nostru, a sistemului de inele.

Opoziţia planetei Saturn este pe 10mai2014, aşadar efectul acesta se manifestă chiar acum. Privind pe Saturn prin telescop veţi rămâne uimiţi de strălucirea inelului în raport cu strălucirea lui obişnuită. Chiar ieri, am observat şi eu acest efect printr-un telescop de 30cm. A fost fabulos: Planeta pălea în lumina inelelor.

O ulimă remarcă, efectul acesta a fost observat şi asupra unor asteroizi dar şi asupra Lunii Pline. În speranţa că veţi avea ocazia să surprindeţi efectul, vă urez Cer senin.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s